Avatar, un film facut de un mason grad 33, James Cameron, care isi exprima ura direct fata de rasa umana prin aceasta ”capodopera” promovata in excess de catre media ce nu reprezinta nimic decat pregatirea depopularii in masa a omenirii de catre elite
Avatar este un film despre ură. Dacă ar fi fost făcut de un na’vi-aian ar fi fost un film despre wayama’notika sau to’ntung sau cum se spune pe limba lor la „dragoste”. Fiind însă un film realizat integral de homo sapienşi este un film despre ură.
Nu mă las îndulcită de efectele spectaculoase, de miracolul tehnologic sau de culorile şi speciile fanteziste de pe Pandora. Mă rezum strict la fabulă; rup ambalajul, desfac cutia (Pandorei) şi privesc înăuntru. Ceea ce găsesc acolo e povestea – materia brută care prin şlefuire face ca Avatar să fie un breakthrough cinematografic. Şi care este aşadar miezul poveştii: orbirea rasei umane. La asta se reduce tot conceptul, acesta este eşafodajul, solid dealtfel, al industriei numite Avatar.
Nimic nou sub soare. Este aceiaşi ură, acelaşi egoism, aceiaşi foame de putere şi afirmare, aceiaşi infatuare stupidă, aceleaşi şi aceleaşi tare care au ucis milioane şi milioane de oameni în războaiele istoriei. Spiritul feroce şi destructiv care se prezintă sub pretextul civilizării şi cuceririlor de tot felul. Este un adevărat paradox ca civilizarea şi emanciparea să se clădească pe barbaria instinctivă care duce la crimele războaielor.
Nu sunt pacifistă şi recunosc beneficiile societăţii civilizate din care fac parte. Nu mă pot declara însă obiectivă într-u cât atâta timp cât sunt în interiorul sistemului mă mişc odată cu el şi deci efectul de distanţare necesar unei priviri de ansamblu îmi este carent. După vizionarea Avatarului, sunt însă obligată să mă întreb retoric dacă civilizaţia noastră sub aspect material şi tehnologic nu a dus cumva la primitivism sufletesc şi spiritual. Dacă pentru a civiliza e necesară brutalitatea şi sângele rece al oamenilor de pe Pandora este evident pentru mine că toate secolele de evoluţie a rasei umane stau sub semnul unui regres al sensibilităţii de orice tip. Filmul e curd, făcut parcă din răutate la adresa rasei umane. Dacă se întâmplă să fii mândru că trăieşti pe Terra anului 2010, Avatar îţi ridică un serios semn de întrebare legat de gradul tău de civilizare şi umanitate.
Un alt aspect halucinant este puterea de manipulare a acestei pelicule. Nu vorbesc despre marketingul profesionist organizat în jurul lui şi nici despre promovare agresivă. Mă refer la sutele de persoane care alocă timp serios pentru a îşi transforma în Photoshop chipul şi care declară sus şi tare „La naiba cu omenirea! Vreau să eu să fiu un na’vi!”. Nu e acelaşi lucru cu dorinţa băieţeilor de a fi Spiderman şi de a salva lumea sau cu cea a fetiţelor de a fi super-staruri precum Hanna Montana. E mult mai grav. Prin acest film s-a mers mai adânc în subconştient cu tehnicile de manipulare. Dacă eroul, cel cu care te identifici, se întoarce împotriva taberei sale, este clar că subconştient mesajul e acela de rebeliune, anarhie. Jake are toate motivele – poate merge din nou, pădurile Pandorei sunt minunate, se îndrăgosteşte, credourile indigenilor sunt pure şi înalte, totul e perfect. Însă din punct de vedere etic, oricât de antagonic ar fi paradisul extraterestru cu realitatea umanoidă, este un delict să dezertezi şi să coalizezi cu inamicul. Frumos strecurate printre ferigi fosforescente şi animale fioroase, instigările la ură şi autodistrugere sar în ochi la fel ca efectele 3D. O forţă redutabilă nu poate fi înfrântă din exterior, trebuie să facă implozie prin ea însăşi pentru a fi distrusă. Nu ştiu dacă acest film face parte dintr-un ansamblu laborios de distrugere în masă a conştiinţei colective, nu fac teoria conspiraţiei, dar e cert că duce cu sine un bagaj periculos. Atât de pregnantă e portretizarea antitetică a celor două lumi aflate în conflict pe Pandora încât eşti obligat să speri în eşecul oamenilor. Pe de altă parte, un optimist m-ar contrazice replicând că este doar un semnal de alarmă, că trebuie să înţelegem odată şi odată că iubirea este soluşţia, panaceul aflat laîndemâna oricui… Ar fi frumos să fie aşa.
Dacă eşti om, mergi la Avatar cu mintea deschisă, pregătit pentru o provocare serioasă: ura de semeni. Dacă vrei să vezi un film frumos şi să te delectezi, ar fi bine să fi un na’vi.
lasă un comentariu